fbpx


Cum schimbăm sistemul bancar (Partea 1: Teoria Celor Două Bucle)


Neînțelegerile minore dintre bănci și clienții acestora nu produc doar erodarea releației de încredere dintre cele două părți, dar generează și pierderi financiare pentru bănci, pentru clienții lor și pentru întreaga societate.  

Schimbarea unui sistem coordonat de acțiunea umană nu se poate face prin schimbarea unei linii de con într-un program, ci trebuie făcută prin aducerea unor alternative inovatoare, prin conectarea și protejarea acestor alternative astfel încât ele să crească și să poată fi integrate într-un sistem.  

Perioada de eficiență maximă a unui sistem este caracterizată de instabilitate. Turbulențele determină unii actori să părăsească sistemul și să creeze alternative izolate. Tranziția de la vechiul sistem către cel nou înseamnă creșterea „semințelor” plantate de inovatori și transferul părților din vechiul sistem către cel care începe să se dezvolte. Odată integrate toate elementele, noul sistem este creat și va începe să lucreze, producând rezultate mai bune și mai profitabile.  


În zilele noastre mulți consideră că sistemul financiar este erodat. Oamenii devin din ce în ce mai conștienți de valoarea pe care o creează acțiunile lor, precum și de valoarea pe care o generează în calitate de clienți și se așteaptă ca băncile să fie corecte cu ei atunci când vine vorba de această valoare. Pe de altă parte, băncile nu au găsit încă o modalitate de a cuantifica această valoare la scară largă și, prin urmare, nu depun eforturi mari pentru a-și menține și îmbunătăți relația cu clienții lor. Mai degrabă își canalizează energia în reducerea costurilor de deservire a acestei relații.

Aceste fricțiuni create de lipsa de aliniere a intereselor între bănci și clienții lor nu numai că produc o eroziune a încrederii, care ar trebui să fie pilonul principal în relația client-bancă, dar generează și pierderi financiare pentru bănci, pentru clienți și pentru societate.

Schimbarea sistemului bancar poate crea o serie de reacții în lanț care vor transforma sistemul rigid și închis de astăzi într-un sistem mai democratic, incluziv, accesibil, echitabil, responsabil și mai sustenabil. Această transformare se poate realiza prin acces extins la soluții financiare pentru populație, inclusiv pentru persoanele care nu sunt considerate astăzi eligibile de către sistemul bancar, acces la alegeri financiare optime făcute de către clienți, reziliență financiară sporită și, în general, o viață financiară mai bună. Avem un articol (link) despre beneficiile pe care le poate aduce un  sistem financiar incluziv.

Dar cum poate fi transformat un sistem atât de înrădăcinat și omniprezent? Prezentăm în acest articol în două părți teoriile schimbării unui sistem uman.

SCOPUL ȘI CICLURILE DE EVOLUTIE UNUI SISTEM UMAN

Sistemele coordonate de acțiunea umană diferă de sistemele acționate de mașini sau procese robotizate, deoarece spre deosebire de mașini, oamenii pot fi distrași de scopul sistemului sau își pot pierde încrederea în scop. În consecință, sistemele umane sunt mai puțin sunt cauzale, liniare sau previzibile. Conduse de interesul fiecărui participant, sistemele umane prosperă datorită ceea ce numim astăzi un efect de rețea. Apoi, ating apogeul când interesele se consolidează, iar sistemele devin insuficient incluzive. În cele din urma, acestea intră într-o fază de declin atunci când participanții își pierd încrederea și alternativele devin disponibile.

Prin urmare, schimbarea unui sistem în care este implicată acțiunea umană nu se poate face prin adăugarea unor noi tool-uri sau a unor linii de cod de program, ci este vorba de generarea alternativelor inovatoare și transformatoare a paradigmelor, conectarea și protejarea acestor alternative pentru ca acestea să poată fi adoptate.

CUM SE SCHIMBĂ SISTEMELE

Schimbarea unui sistem existent nu este o sarcină ușoară, indiferent cât de curajoasă, determinată și muncitoare este o entitate sau un grup de oameni. Cu toate acestea, unele teorii ne pot lămuri cu privire la modul în care poate avea loc această schimbare.

Partea 1: Teoria Institutului Berkana cu două bucle

Institutul Berkana a cercetat cum se schimbă sistemele, prin observarea directă a practicienilor care încearcă să le schimbe. Au descoperit următoarele:

  • Momentul de apogeu al sistemului este caracterizat de instabilitate. La rândul lor, aceste turbulențe duc la ieșirea unor participanți la sistem pentru a crea alternative izolate. Uitați-vă, de exemplu, la explozia inovației financiare în afara sistemului după criza financiară 2007-2010: blockchain cu cripto-monede care conduc întreaga finanțare descentralizată, tehnologii noi și simplificate de plată, finanțare între indivizi (peer-to-peer) și multe altele.
  • În orice sistem dat, atât sistemul vechi, cât și premisele noului sistem există în același timp, iar tranziția este un proces tensionat și dinamic ce îmbină rezistența vechiului sistem și realizările noului sistem. În ultimii 10 ani, în domeniul finanțelor, aceste două lumi coexistă, iar cea mai izbitoare parte a acestei conviețuiri este că sistemul financiar principal finanțează, prin zbuciumul său (relaxări cantitative ale băncilor centrale?) dezvoltarea noului sistem.
  • Se distring 4 profiluri ale jucătorilor cheie: pionierii care plantează ideea sămânță a alternativei. Totuși, alternativa va fi realizată numai dacă eforturile acestora vor fi conectate cu succes. Pentru aceasta, protectorii, care fac parte din vechiul sistem și ajută la promovarea inovației oferindu-i sprijin din interior, și iluminatorii, care vor ajuta la raspândirea noii idei și vor pun în valoare alternativele emergente, sunt factorii cheie. În cele din urmă, îngrijitorii vor ajuta la tranziția participanților la sistemul în declin către cel nou. Pionierii și iluminatorii sunt astăzi destul de vizibili, dar protectorii rămân, în mare parte, în umbră. Aceștia lucrează pentru autoritățile de reglementare bancară, în instituțiile financiare, ca investitori sau pentru guverne și creează platforma de suport necesară pentru a demonstra inițiativele pionierilor. Mai ales în domeniul finanțelor, un sector în care reglementarea este de cele mai multe ori o barieră de intrare, această platformă de suport este indispensabilă pentru a putea experimenta, testa piața și a putea incuba ideile inovatoare.
  • Alternativa este creată local și dezvoltată pe vericală. O paralela relevantă este cea cu agricultura. Sistemul de agricultură intensivă a cucerit lumea încă din anii 1950. Creșterea randamentelor pe hectar este cheia pentru a susține investițiile importante, necesare în acest sistem. Pentru a menține această cursă pentru cresterea randamentului, îngrășămintele chimice și alte inovații tehnologice fac parte din sistem. Unii jucători, însă, au părsit sistemul înca din anii 70, deoarece îl percepeau ca fiind un sistem ce produce alimente toxice. Astăzi agricultura organică este o alternativă solidă. Acești pionieri au fost fermieri locali, magazine locale, chiar și persoane care au întors spatele sistemului. Au reușit să se interconecteze și să dezvolte un nou sistem, îmbrățișat în fiecare zi de tot mai mulți oameni.

22TRUST VENTURE SCHIMBĂ SISTEMUL

22Trust Venture propune o inovație în lumea reală - Early Access Program - pentru a dovedi beneficiile pentru toți, a unui nou mod inclusiv și reciproc benefic de a face operațiuni bancare. În România, 72% din toate economiile bancare personale se află în conturile de economii a doar 5% din cei care dețin conturi bancare. 22Trust Venture își proune să schimbe acest status-quo  promovând comportamente financiare pozitive în viața noastră de zi cu zi.

Dacă vă recunoașteți ca fiind un pionier, un protector, un iluminator sau un îngrijitor și doriți un sistem financiar din secolul al XXI-lea, care să fie corect, inclusiv, sustenabil, un sistem care permite fiecărui cetățean să beneficieze de pe urma acțiunilor lor, alăturați-vă nouă în Early Access Program.

 

SURSE

Splash - Institutul Berkana

https://www.youtube.com/watch?v=2jTdZSPBRRE


Feature image credit
Photo by Arunava on Unsplash



Leave a Reply

Your email address will not be published.


Comment


Name

Email

Url